Mi-a dat mail un cititor (salut, Iulian), cu 2 doleanțe. Una, că nu avem pagină de contact, lucru pe care îl facem imediat și 2, ce mâncăm la micul dejun. Nu m-am gânsit că ar interesa pe cineva în mod deosebit, mai ales că na, ce ai putea să mănânci la micul dejun, dar uite, o perioadă, o să pun, să vedem dacă chiar vă ajută.
Azi a fost o omletă cu foarte puțină afumătură prăjită înainte, legume și niște brânză. Nu a fost mare lucru, dar e ok, ține de foame. Brânza e telemea moale și foarte puțin sărată, pe gustul meu. Fiul a preferat ceai cu pâine și unt iar Luna și-a făcut singurică guacamole. Fiica încă doarme.
Salut, Arhi. Numa’ bine c-am luat si bonurile. Ia ca incercam si noi maine dimineata combinatia asta. Mersi mult, Arhi.
Si noi tot oo am mancat in dimineata asta. Ochiuri.
Dupa 5 zile de mancat sanatos (doar smoothie-uri, ca s-au copt perele si afinele din gradina si era pacat de ele), azi mi-am bagat picioarele si mi-am facut de cap. Am cumparat o cutie de icre (am vrut sa cumpar pateul meu preferat, dar nu mai aveau), niste cremvursti de pui, o paine pe vatra calda (de fapt mirosul ei m-a facut sa imi bag picioarele si sa imi fac de cap). Am mancat cu oole ochiuri si cu salata de rosii si feta din grecia (m-am intors cu portbagajul burdusit de feta, masline, ulei de masline si halva greceasca).
Macar ochiurile nu le-am prajit in ulei mult, ca acum am invatat sa le fac doar cu o lingurita de ulei de masline.
Maine ma intorc la painea “Grau Intreg” si la avocado :))))) Si la smoothie-uri.
“Dupa 5 zile de mancat sanatos (doar smoothie-uri, ca s-au copt perele si afinele din gradina si era pacat de ele),”
https://www.quickanddirtytips.com/health-fitness/healthy-eating/know-your-nutrients/does-blending-destroy-fiber?page=all
https://www.npr.org/sections/thesalt/2014/06/09/319230765/fruit-juice-vs-soda-both-beverages-pack-in-sugar-and-health-risk
https://vitals.lifehacker.com/are-smoothies-healthy-1696270191
Din ce știu, smoothies sunt relativ OK pentru sănătoate, dar nu le-aș pune în categoria “foarte sănătoase, nu mai mănânc lucruri nesănătoase, trec pe smoothies”. Problema principală e la fructe, mai puțin la legume – se absorb mai multe zaharuri și nu mai au atâtea fibre când sunt făcute smoothies.
Eu stiam ca se intampla asta daca le faci suc. Ca smoothie, nu se pierde nimic, pentru ca mananci pulpa, doar ca este maruntita.
Eu ma simt bine cand consum smoothie-uri. Mai pun si avocado, spanac, salata verde, morcov, etc. Am renuntat la laptele de vaca, acum pun doar apa sau lapte de migldale/ cocos.
Aici e chestie de cum se simte fiecare in parte si isi ajusteaza dieta in functie de asta.