Omletă de prepeliță cu chestii de vară și jambon

Îmi plac foarte mult ouăle de prepeliță și, din ce am citit, sunt și foarte sănătoase. Singura problemă cu ele este că e un adevrat chin să le spargi, dacă nu ai un device de ăla de spart ouă de prepeliță, device pe care soția mi-l interzice cu desăvârșire, am înțeles că nu avem bani de dat pe prostii.

Anyway, să revenim la problema noastră.
Echivalentul cantitativ al ouălelor de prepeliță este cam de 1 la 5-6, deci aveți nevoie de vreo câteva, ca să știți.

Ouăle le bateți bine bine bine cu o furculiță și le presărați cu puțină sare și piper. Nu sare de himalaya, e roz de la plasma alpiniștilor, să știți.

Medicul diabetolog mi-a recomandat ca, la micul dejun, să mănânc chestii sănătoase, cum ar fi șunca de pui sau jamon. Personal nu mă omor după jamon, așa că am folosit din el la această minunată omletă. Feliat foarte subițire, ca să se prăjească repede.

Lângă jamon am tăiat julien niște ardei gras, care atunci când e în tigaie, devine moale și bun, cu un gust dumnezeiesc.

Desigur, dacă vreți ceva cu gust, aveți nevoie și de o bucățică de ceapă, funcție de nevoi.

După toate astea, puneți într-o tigaie un cubuleț de unt. Nu ulei, nu fiți plebei, dacă tot pierdeți vremea cu mic dejunul, faceți-l așa cum trebuie.

După ce se topește, puneți feliuțele de jamon.

Când sunt relativ gata, puneți și ceapa cu ardeiul și aveți grijă să fie amestecate uniform.

La final, puteți tăia o roșie, niște brânzică telemea moale, foarte puțin sărată, poate niște măsline kalamata, dar nu Jumbo de la Auchan, pentru că sunt îngrozitor de nașpa.

Poftă bună, ce să zic.

13 comentarii

  1. #1

    Jambon, poate ?:)

  2. #3

    Boss, peste unt poti sa torni un pic de ulei, ca altfel se arde untul.

  3. #4

    poti sa pui un strop de ulei de masline in tigaie ca sa nu ti se arda untul.

  4. #5

    Totul a fost okay pana la produsul finit, sincer, cred ca ai prajit prea tare omleta. Pana la urma gustul conteaza 🙂

  5. #8

    Și eu tot așa-mi spuneam, nu merită banii dați pe foarfeca aia de spart ouă, până am dat de unii pe net care dădeau una gratuit la 100 de ouă cumpărate. Și acum ori de câte ori o folosesc am un rânjet de mulțumire pe față mai ceva ca al lui Iliescu.

  6. #11

    Se sparg f ușor și fain cu cuțitul. Un cuțit mă greu și dai cu el că cu sabia în șampanie 🙂 se taie f clean în 2. Doar că trebuie să îl uzi după câteva oua ca devine lipicios.
    S-au zis aia cu uleiul. Poți când bați ouăle sa pui un pic de apa minerala sa iasă pufoasa.

  7. #12

    adica eu sint ciudatica rau daca nu vreau foarfeca de taiat oua de prepelita? Le cumpar in principal pentru a face “bombe de culori” pentru copii. Le fac o gaura (de marimea unei unghii) prin care scurg albusul+galbenusul, las coaja sa se usuce nitel , umplu cu apa colorata (colorant alimentar sau acuarele, in functie de ce gasesc prin casa), apoi acopar gaura cu pelicula adeziva . Cind am un grup de copii le propun sa “picteze” toti un tablou aruncind bombele de culoare pe coala de hirtie.
    Cu continutul oualor fac omleta , pina acum simpla, de data viitoare o sa probez reteta seniorului, ca mi-a lasat gura apa….

  8. #13

    Eu sparg ouale de prepelita taindu-le cu cutitul. Pur si simplu frec cu cutitul oul, pana il taie si il taie f exact.
    Am cutit EXACT ca al tau :))

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Citește și...

Mi-a dat mail un cititor (salut, Iulian), cu 2 doleanțe. Una, că nu avem pagină de contact, lucru pe care îl facem imediat și 2, ce mâncăm la micul dejun. Nu m-am gânsit că ar interesa pe cineva în mod deosebit, mai ales că na, ce ai putea să mănânci la micul dejun, […]

Dupa ce s-au strambat mai demult la prima incercare de a manca avocado, acum nu mai pot opri copiii din a manca avocado in orice forma. Cel mai simplu mod in care le fac gustarica cu avocado: pasez cu furculita 3-4 avocado de dimensiuni medii, amestec cu putina sare, piper si o lingura […]

Cum ne place mult fasolea bătută, însă nu aveam conserve prin casă, iar fiertul de fasole uscată iese din discuție, am ales să fac linte bătută. Ingrediente: linte (am pus o cană cu volumul de 380 ml) apă – 3 căni x 380 ml 6 căței de usturoi mai mari (asta pentru că […]

Tăiețeii de casă se fac foarte ușor, sunt foarte gustoși iar copiii îi mănâncă cu foarte multă plăcere. Aveți nevoie de ouă și făină, atât. Eventual niște sare, aruncată din vârful degetelor, dar asta depinde doar de gustul fiecăruie. Puneți făina, în măsura de 3 linguri normale la un ou, sau 100 de […]